[Nettime-ro] multa atentie la cazul iesean

["Dan LUNGU" <dlungu@uaic.ro>]

MULTA ATENTIE LA CAZUL IESEAN! 



Sincer să fiu, evoluţia polemicii declanşată cu ocazia Declaraţiei 
celor 32 (la care, pe parcurs, s-au mai adăugat şi alte semnături) îmi 
lasă, ca şi altora, un gust amar. Avalanşa amănuntelor nesemnificative, 
practica sofismelor (excelent evidenţiată de O. Nimigean), 
dezinformarea sitematică, intervenţiile viscerale, atribuirea falselor 
intenţii ş.a.m.d. nu fac decît să creeze un context cacofonic, în care 
vocea reală a protestatarilor abia se mai aude. Mereu sînt nevoiţi să 
explice că nu au spus ceea ce se pretinde că au spus, că revendică 
altceva şi nu decapitarea lui Cassian Maria Spiridon, că fondul 
chestiunii este altul, că nu–i interesează şi nu reprezintă o motivaţie 
personală faptul că soţia lui Nichita Danilov a fost sau nu a fost 
angajată la “Convorbiri literare”, că… încît, pînă la urmă, se simt 
măcinaţi de un război care nu mai este al lor. Şuvoiul tulbure al 
discursurilor delirante aşază un strat gros de mîl peste veritabilele 
implicaţii ale Declaraţiei. Lehamitea “oamenilor de bun simţ” este, se 
pare, arma secretă a mediocrităţii. Singura certitudine care rămîne în 
acest context este că Declaraţia a pus degetul pe o rană adîncă, o rană 
care nu este doar a vieţii literare ieşene. Riscul este ca Declaraţia 
să rămînă doar un semnal de alarmă, într-o cultură a semnalelor de 
alarmă. De aceea consider că  polemica trebuie să revină la 
coordonatele sale esenţiale şi că protestatarii, ca şi observatorii 
vieţii culturale, trebuie să urmărească cu atenţie soluţiile 
administrative ale conducerii Uniunii Scriitorilor în cazul Iaşiului, 
căci ele dau seamă despre dorinţa şi capacitatea de reformare a US, de 
schimbare  mentalităţii centraliste, de atenuare a corupţiei literare 
şi de reaşezare a valorilor.
	Una din implicaţiile protestului ieşean, ce mi-a fost semnalată 
de un prieten într-un mesaj prin e-mail, este resuscitarea discuţiei – 
aplicată, cu exemple – asupra corupţiei în literatură. Dacă în general 
presa vorbeşte despre corupţia funcţionarilor publici sau a oamenilor 
politici, insistînd prea puţin asupra corupţiei în cultură – fie pentru 
că domeniul e lipsit de interes pentru un procent însemnat al 
populaţiei, fie pentru că cei implicaţi în cultură au relaţii strînse 
cu cei din presă – momentul ieşean dă prilejul unei analize concrete, 
ieşind din zona corupţiei fără corupţi, după expresia dlui Nicolae 
Manolescu.
	Încercînd să anticipeze soluţiile pe care conducerea Uniunii le 
va propune protestatarilor, acelaşi prieten este de părere că ele 
depind de modul în care dl Eugen Uricaru, preşedintele US, va tranşa 
propriile dileme, iscate cu acest prilej. Interesant este că acest 
prieten vede rezolvarea problemelor Uniunii în tranşarea problemelor 
interioare ale preşedintelui ei, trădând perceptia unei instituţii 
personalizate şi centralizate. Potrivit raţionamentului său, este 
evident că în grupul protestatarilor există cîteva nume de care nu se 
poate face abstracţie – Mihai Ursachi, Alexandru Călinescu, Emil 
Brumaru, Nichita Danilov, Mariana Codruţ etc. Sînt poeţi şi scriitori 
importanţi, nu doar de nivel local sau fără operă, cum încearcă să 
acrediteze partea adversă. Pe de altă parte, în celălalt grup se află 
mai ales persoane care l-au susţinut pe dl Eugen Uricaru la recentele 
alegeri pentru conducerea Uniunii. Este cunoscut faptul că, în primul 
tur de scrutin, diferenţa dintre primii doi candidaţi a fost foarte 
mică şi că lucrurile ar fi stat cu totul altfel dacă ieşenii ar fi 
votat  cu dl Nicolae Manolescu. La alegeri, din păcate, nu calitatea 
personală a celui care dă votul contează, ci cantitatea de voturi 
obţinută. Dilema constă în faptul că dacă dl Uricaru ar da cîştig de 
cauză celor ce l-au sprijinit în alegeri, nu ar face decît să confirme 
acuzaţiile şi contestările rostite la tribuna recentei Conferinţe a US 
(aranjamente de culise, interese oculte, promovarea non-valorilor etc. –
 pe scurt: încurajarea corupţiei), dacă însă ar recunoaşte starea de 
lucruri descrisă de protestatari, clientela sa ieşeană n-ar fi tocmai 
bucuroasă şi la viitoarele alegeri nu i-ar mai da votul. Poate chiar ar 
da publicităţii şi oarece dezvăluiri senzaţionale despre modul cum s-au 
făcut alegerile la Iaşi şi cum de s-a întîmplat ca, atît la conducerea 
filialei, cît şi în Consiliul Uniunii, să fie aleşi aceiaşi foşti 
susţinători fanatici ai lui Laurenţiu Ulici, deveniţi susţinători 
loiali ai d-lui Eugen Uricaru. In acelaşi timp, înfiinţarea unei noi 
filiale şi a unei noi reviste nu-s lucrurile cele mai dorite de către 
actualul preşedinte al U.S., căci prima consecinţă ar fi reducerea 
reprezentării actualei filiale în Consiliul Uniunii şi aducerea în 
acelaşi Consiliu a unor oameni noi, care nu prezintă suficiente 
garanţii. Asta ar însemna înlocuirea unor scriitori slabi, dar loiali, 
cu nişte scriitori mai valoroşi, dar imprevizibili. Însă cum hotărârile 
din Consiliu se iau cu voturi la limită, persoanele imprevizibile sunt 
cu certitudine inoportune.
	Deşi cazul ieşean reprezintă un test important pentru dorinţa 
şi capacitatea de reformă a U.S., luările de poziţie de până acum ale 
conducerii Uniunii sunt timorate şi confuze, dând dovadă de o 
rigiditate care nu poate decât să împingă protestatarii către decizia 
demisiei, acolo unde e cazul. Lipsa de flexibilitate şi de înţelegere a 
situaţiei este de natură să transforme disidenţii filialei în 
disidenţii uniunii. Partea tristă este că, se pare, conducerea uniunii 
e prea puţin dispusa la reformă şi că preferă chiar demisia 
turbulenţilor, aşa cum statul totalitar prefera să dea paşaport 
disidenţilor pentru a nu le tulbura apele în interior. Incapacitatea de 
gestionare a conflictelor interioare instituţiei, adică de reforma 
reală, reformă însoţită adesea de sentimentul frustrant al pierderii 
puterii discreţionare, creează relativă panică, mai ales cînd în joc se 
află numele unor scriitori importanţi, care legitimează instituţia. 
Dacă hotărârile conducerii uniunii prin inflexibilitatea lor vor 
conduce protestatarii către soluţia radicală, riscul este ca în timp să 
ne trezim în faţa unei instituţii delegitimate, plină de mediocri 
plimbăreţi prin străinătate, cu aere de mari scriitori. Precum şi în 
faţa unor reviste numite literare, groase, pe hârtie de cea mai bună 
calitate, însă ilizibile. Situaţia seamănă izbitor de bine cu cea 
totalitară, numai că atunci în locul valorii estetice erau apreciate 
obedienţa şi mesajul politic, iar acum în locul valorii estetice sunt 
încurajate peste măsură obedienţa şi eficienţa managerială. Scriitorul 
de talent rămâne tot un perdant, marginalizat fiindcă nu-i politruc sau 
contabil. Fără o reformă reală a Uniunii, vom fi condamnaţi să reiterăm 
metehnele sistemului totalitar, uneori chiar sub o formă mai agresivă. 
Multă atenţie la cazul ieşean! Argumentul principal al partidei 
clientelare este că actuala structură a asigurat un bun management, o 
bună finanţare a activităţilor filialei şi a revistei “Convorbiri 
literare”. E adevărat, sunt voci care pun serios sub semnul îndoielii 
capacităţile manageriale ale lui Cassian Maria Spiridon, fie şi pentru 
simplul fapt că editura "Timpul", proprietatea sa, e departe de un alt 
exemplu ieşean, editura Polirom, unde spiritul managerial al lui Silviu 
Lupescu a făcut minuni. De ce de managementul "Convorbirilor literare" 
să nu se ocupe un Silviu Lupescu, care nu are aere de scriitor 
neânţeles, care , prin faptul că nu e scriitor, nu e tentat să amestece 
interesele particulare, gloria personală, cu interesele revistei? 
Argumentul partidei protestatare, cel puţin la fel de valabil, este că 
revista “Convorbiri literare” e una din cele mai slabe reviste din 
ţară, frizînd adesea penibilul. De unde rezultă o altă dilemă. Cum e 
mai bine (sau , cum e mai rău?), să ai un management care asigură o 
bună finanţare, dar scoate o revistă de veleitari, sau să optezi pentru 
o revistă performantă, cu semnături prestigioase, dar lipsită de 
mijloace financiare? Fireşte, soluţia dezirabilă este să ai un bun 
manager, care sa asigure stabilitate economică, şi un bun redactor-şef, 
care să asigure standardul estetic. A aprecia un redactor-şef pentru 
presupuse performanţe manageriale este la fel de absurd ca şi a angaja 
un contabil pentru că e un poet valoros. O revistă axată doar pe 
stabilitatea economică e la fel inutilă ca şi un bilanţ contabil plin 
de nuri poetici. Si la fel de periculoasă. 
	Este un fapt de bun simţ că orice decizie trebuie luată în 
folosul calităţii estetice. Talentul dlui Cassian Maria Spiridon şi al 
comilitonilor săi de a face bani e admirabil, dar nu foloseşte la 
nimic, cîtă vreme aceşti bani se cheltuiesc pentru a edita o revistă de 
proastă calitate, pentru a plăti salariile unor redactori diletanţi, 
pentru a încuraja veleitarismul şi impostura, pentru a corupe viaţa 
literară. Raţiunea de a fi a unei reviste culturale nu e de a face cît 
mai mulţi bani, ci de a face cît mai multă cultură de calitate.
	Dl Eugen Uricaru va trebui să rişte, ca preşedinte al Uniunii 
Scriitorilor, pentru a cîştiga ca scriitor şi om de cultură. Riscul 
constă în a lăsa deoparte interesele circumstanţiale şi a opta pentru 
principii. Pentru a ţi-l asuma, e nevoie de mult curaj. Prietenul meu 
crede în curajul dlui Eugen Uricaru şi în dorinţa sa reală de a reforma 
Uniunea Scriitorilor. Iată că ocazia primului pas al reformei a sosit.
	Atît prietenul meu, cît şi alţii ca el aşteaptă cu interes şi 
emoţie deciziile domniei sale. Să sperăm că nu-i va dezamăgi.

-- 
NeoMail - Webmail that doesn't suck... as much.
http://neomail.sourceforge.net


_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://extra.waag.org/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://extra.waag.org/pipermail/nettime-ro