Adrian Mihai on Fri, 5 Apr 2002 21:24:09 +0200 (CEST)
|
[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]
[Nettime-ro] Re:propunere
|
Title: [Nettime-ro] Re:propunere
Pentru
aceasta trebuie sa lasam aparatul de filmat jos si sa aplicam un prim
ajutor gura la gura cu cei care sufera tot atit de mult ca si
noi.
Desi subscriu multora din punctele enuntate, cu aceasta ultima
fraza nu intru in acord. Pe 12 Septembrie am fost in apropierea
ruinelor din NY filmand pentru o statie TV austriaca. In timp ce
pozitionam lentila camerei asupra lucratorilor voluntari ce ajutau la
eliminarea molozului, aflat la o distanta variabila de 1-2 m de fetele
lor obosite si transpirate, am simtit pentru prima data ca gestul meu
este poate inutil comparat cu efortul lor. M-am intrebat daca nu cumva
era cu mult mai important, si util, oricui, sa las camera de-o parte
si sa ajut la indepartarea molozului care ar fi putut sa acopere un
ranit. Desi in alte ocazii am lucrat la reportaje alaturi de politisti
arestand vanzatori de droguri la coltul strazii, alaturi de
brancardieri transportand batrani in convulsii, pompieri, etc.,
intotdeauna incecand sa surprind cel mai "bun",
"realist", "imediat" cadru, un cadru in care o
fiinta umana suferea in timp ce era trantit la pamant si i se aplicau
catuse, sau m-am straduit sa aduc lentila cat mai aproape de un aparat
de respirat, de mainile cu instrumente, seringi, niciodata nu am
resimtit atat de intens reflexul de a pune camera jos si a ajuta
pur si simplu ca atunci pe 12 septembrie. Atunci m-am simtit pentru
cateva momente absolut ridicol de inutil. Si totusi am continuat sa
filmez, asemeni unui soldat antrenat pentru un anumit tip de manevra,
incercand sa decupez contextul, concentrandu-ma asupra
"subiectului", preocupat de compozitia cadrului si
claritatea imaginii, transformand, acolo, la fata locului, suferinta
intr-un "concept abstract". Cateva ore mai tarziu, la
montaj, asambland secventele, m-a izbit "gravitatea"
imaginilor, reverberatii, ecouri trecand din visceral in intelectual.
In fata monitorului, revazand si retraind ceea ce incercasem sa
abstractizez in teren, am reinvatat ca asta aveam datoria sa
"transmit" mai departe privitorilor, asta era menirea mea
facand ceva in deplina exercitare a liberului arbitru. Voluntarii,
politistii, pompierii, erau mult mai "calificati" decat mine
in situatia respectiva, iar eu paream a fi mai calificat decat ei
pentru a documenta efortul. Un efort ce trebuia prezentat si altora ce
nu puteau fi prezenti acolo.
Cu respectul cuvenit diferentelor intre ceea este etichetat si
acceptat ca fotografie/film artistic si ceea ce este etichetat ca
jurnalism, cred ca noi, cei ce avem in mana o camera de filmat, video,
foto, un reportofon, avem o datorie profesionala de a le manui pentru
a surprinde cat mai "complet" ceea ce "se desfasoara"
in fata lentilei. Suntem mult mai utili facandu-ne meseria
responsabil, lasandu-i pe cei calificati sa si-o faca pe a lor.
Dezaproband exploatarea "ororilor" doar de dragul
spectacolului oferit fascinatiei noastre pentru "tragedii",
continui sa traiesc cu impresia ca nu voi lasa niciodata aparatul de
filmat jos. Cu atat mai mult astazi, cand, in timp ce va scriu, vad pe
monitorul de alaturi imagini unde reporterii si operatorii sant
alungati cu grenade si gloante cauciucate.
Evident ca rromii sant suspiciosi, cati dintre nu ar fi
atunci cand s-ar afla intr-o minoritate? Orice fel de minoritate, nu
numai etnica, culturala, religioasa, preferinte sexuale, etc. devine
suspicioasa. Suspiciosi sant si soldatii israelieni care au gonit
camerele de filmat.
Adrian Mihai