[Nettime-ro] Re: propunere

[NOPCSA@aol.com]

In a message dated 4/6/02 11:27:52 PM Central Daylight Time, nettime-ro-request@nettime.org Adrian  Mihai writes:

Spre deosebire de "arta", cat de mult
afecteaza implicarea emotionala "aspectul" obiectului documentat?

O intrebare esentiala pentru intzelegerea procesului prin care se genereaza si recepteaza obiectul supus documentarizarii. Punind la o parte  responsabilitatea etica a documentaristului, aspectul emotional  pe care il implica o "actiune", cum este cea din satul Buzescu, in care trei arhitecti merg sa creeze un documentar despre architectura romilor, invita la o discutie serioasa despre memorie, imagine si constiintza. Nimic mai exempificator decit recentul film Memento in care, Leonard Shelby,  un agent de asigurari isi pierde memoria de scurta durata datorita unei lovituri in cap in timp ce incerca sa isi salveze sotia  dintr-un atac. Pentru ai gasi pe assasinii sotiei sale Leonard Shelby recurge la  fotografii Polaroid adnotate si tatuaje. Pentru ca filmul  ne ofera un cadru temporal  ambiguu atit spectatorii acestui film cit si eroul  lor sint supusi unui experiment in care nu li se ofera memoria imediata. Filmul demonstreza rolul critic al memoriei in constructia identitatii personale si ne face sa ne intrebam cit control avem ca fiintze umane asupra continutului memoriei si daca in fapt sintem victimele memoriei sau creatorii ei. O data ce o memorie sau imagine intra in atentia creerului nostru ea este associata cu raspunsuri affective. O implicatie este faptul ca o memorie este reconstruita de cite ori o rechemam. Ca rezultat noi nu ne amintim un eveniment exact in acelasi fel, ba mai mult il recreiem, reinventam si reimaginam  de cite ori il rechemam pe scena mintii noastre. Aceste memorii pe care noi ne bazam in viata de zi cu zi sufera o contrafacere continua. Obiectul documentarii nu este un obiect static. Fotografia unor bigudiuri sau conserve de porc cu costitza, a unor case cu turle sau a unui automobil Trabant. Incepind cu aceeasi zi in care au fost imortalizate ele trec printr-un proces continuu de perimare psihologica. Acest lucru ne face sa ne intrebam daca un documentar mai are vre-un rost din moment ce modul nostru de al privi se schimba continuu. Pentru ca el creeaza o "zona de incertitudine" plasata intre perceptiile noastre si referentii ei externi. O fotografie documentara este un surogat, un obiect despre un obiect. Pe deasupra, oricit de rece sau impasibila, ea contine ingrediente affective care o plaseasa si mai mult in zona subiectivitatii. In lipsa  accesibilitatii sensoriale a obiectului real creierul adaga informatii si "rotunjeste" un model intern pe care in anumite cazuri il sublimeaza in simboluri. Simbolurile au o relevantza sociala ce poate fi folosita ca modelator de opinie. Rezistentza romilor fatza de proiectul din satul Buzescu se bazeaza pe aceasta constatare. Ei nu vor ca acest material sa fie folosit impotriva lor. Ei nu cred in bunele intentii ale grupului, in pledoariile despre "efervescentza" si dinamismul architecturii romanesti postrevolutionare sau salvgradarea imaginii romilor din Romania. Baloane!. Romii sint nationalitatea cu cea mai ridicata intuitie sociala din Romania. Ei se intreaba cita dragoste si compasiune intra intr-un demers ca acesta. Cita ipocrizie si goana dupa senzational sau teme tari. Cita iresponsabilitate si naivitate. Sau cit adevar ?. Tot acest demers miroase a cobaizare si singura dovada de bune intentii ar fi ca pachetul de negative sa fie inminat celor care sint cel mai indreptatiti sa decida cum arata imaginea lor in lume. Aceasta invita desigur la o discutie despre constiintza. Confruntat cu un adevar dureros Leonard Shelby, documentaristul fara memorie ia o decizie constienta de a altera povestea pe care incerca sa o scrie. El va scrie pe Polaroidul  lui Teddy, singura persoana care ar fi putut sa-l ajute sa afle adevarul ,"Don't belive his lies" (Nu crede in minciunile sale) si sfirseste prin al ucide. Emotia si memoria merg mina in mina.  Ele sint ciocanul si nicovala pe care se fac auzite ecourile constiintzei noastre iar obiectul documentarizat va fi intotdeauna o reflectare a ei.