Adrian Mihai on Sat, 13 Apr 2002 17:51:21 +0200 (CEST)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] Re:


Title: [Nettime-ro] Re:


Problema  manipularii este o problema centala si ea nu poate fi marginalizata ca o falsa problema. Justificarea documentarului din satul Buzescu a fost facuta cu increderea ca "...prezentand ceva constructiv si exuberant realizat de o comunitate de romi, putem sa contribuim la demontarea manipularii grosolane ce este constant reluata in media ca daca se intampla vreo faradelege in Romania, la mijloc sunt si niste romi. Erau argumentele pe care incercam sa le oferim de cate ori eram intrebati ce cautam acolo..." Toate aceste idei se bat cap in cap: pe de o parte o fotografie nu poate schimba destinul unei comunitati iar pe de alta parte ea poate demonta manipularea grosolana a imaginii romilor in Romania". Sau poate grupul de docume! ntaristi se dorea exceptia care confirma regula ?  Desi sint inclinat sa cred in bunele intentii artistice ale celor care au initiat acest proiect, pastrez rezerve in ceea ce priveste seriozitatea morala cu care l-au tratat. ................................ Pe fondul de lupta pentru recunoasterea identitatii Romilor in Romania o "actiune" despre palate impozante construite cu fonduri fantoma este calul troian care poate servi oricind interesele celor care vad in romi o nationalitate strinjenitoare. Acest lucr! u este atit de transparent incit te face sa te intrebi daca nu cumva a genda celor care au initiat acest proiect are alta natura.

Nu cunosc proiectul de la Buzescu si nu-l pot comenta "direct". Pot insa semnala tentatia de a opera cu stereotipuri si usurinta cu care se propaga senzationalul. Alegerea tematicii unui astfel de proiect, dincolo de dorinta de a conserva, o dorinta care mi se pare mai putin justificata in acest caz particular datorita faptului ca acele "palate cu turle" nu sant cladiri vechi, pe cale de disparitie, ci cladiri noi ce vor ramane neclintite pe fundatiile lor o perioada buna de timp, imi pare a fi motivata in principal de caracterul 'a-parte' al arhitecturii respective. Si aici apare riscul de a lasa senzationalull sa stabileasca regulile jocului. Regretand ca nu am vazut proiectul respectiv, si v-as ramane indatorat celor care imi puteti furniza informatii suplimentare, ma intreb cum au reusit autorii sa evite alunecarea din documentare in "circ"? Cum au reusit sa -si pastreze nealterata intentia de a arata semenilor ceva inedit pentru a-i informa, pentru a le 'imbogati volumul de cunostinte si trairi', daca vreti, si cum au evitat "denaturarea" adusa de impactul emotional al spectacolului in sine? Au dorit sa arate si celor ce nu merg, de obicei, prin Baragan ceva inedit, cu oarece valoare arhitectonica, istorica, culturala, sociala, sau au dorit sa "dezgroape" din misterele prafuite ale Baraganului o "atractie" gen copilul cu doua capete din borcanul cu formol, femeia cu barba, icoana care plange, "tzigani" locuind in palate cu turle, etc.? Pasind in mijlocul acelor oameni si alegand unghiurile "optime" de fotografiere, au purtat cu ei prejudecati dospind in firide ale constiintei sau au fost deschisi si permeabili intregii experiente? Exista totusi o diferenta intre fotografiile ofiterului criminalist atent sa surprinda detaliile cadavrului in cateva ore, fotografiind DE LANGA cadavru, si cele ale unui fotograf care petrece saptamani sau luni ALATURI de cei pe care-i fotografiaza. Mancand din mancarea lor, respirand aerul lor, invatand din limba lor si respectand obiceiurile lor.

Ramanand in contextul realizarii unui documentar, este foarte importanta aceasta punte de trecere din "afara" inspre "inauntru". De exemplu, se poate documenta activitatea unei adunari de oameni din afara, decupand indivizii, sau interactiunea dintre ei, prin intermediul unor transfocatoare potrivite, si exista argumentul ca tocmai prin acest "ne-amestec" direct se conserva o "puritate" a actiunii, sau se poate aduce lentila in mijlocul lor dupa ce in prealabil operatorul/fotograf a participat direct interactionand cu oamenii respectivi, conversand, strangand maini, "palpandu-le pulsul", intelegandu-i fara a deveni partizan, fara a-i aproba sau dezaproba. Desi imi incurajez studentii sa petreaca cat mai mult timp interactionand cu oamenii pe care-i vor filma inainte de a directiona lentila si a porni camera, pentru a dizolva bariere si pentru a facilita integrarea camerei, nu cred ca exista un "model" anume de abordare superior celuilat pentru ca exista situatii diferite ce necesita abordari diferite. Cred insa ca in cazul ramanerii "in afara" exista un mai mare risc de a altera "documentarea" datorita limitarilor impuse de propriile prejudecati. CE au invatat cei ce au documentat palatele cu turle de la Buzescu? Ce au inteles si stiu si au reusit sa transmita mai departe publicului despre rolul aurului in traditiile rromilor? despre o cultura in care "imaginea", fie bijuteriile, fie forma si marimea mustatii, fie desenul floral al fustei sau baticului, fie forma si marimea acoperisului, este criteriul fundamental de ierarhizare a indivizilor si proceselor de interactiune din comunitate? s-a inteles ca aceste "palate" sant si produsul unei rabufniri, a unei proclamari menita sa anihileze un stigmat? au simtit, dincolo de inevitabila suspiciune, si mandria cu care rromii ce ofera la schimb prietenia si nu se mai simt "atractii de circ" analizate cu lupa ii invita sa vada camerele, decoratiile interioare, mobilierul, banii din salba, pernele din zestrea fetelor? au transmis mai departe publicului ca acest fenomen este restrans, o exceptie ce se manifesta in majoritatea cazurilor  la caldarari? au inteles cine sant acesti caldarari? au inteles geografia emotiilor lor? au inteles ca rromii caldarari reprezinta doar 3-5% din totalul rromilor din Romania?

Raman cu speranta ca voi putea vedea acest proiect. Pana la proba contrarie raman si cu speranta ca demersul lor nu a fost infiltrat de imbecila aroganta cu care o mare parte din intelectualitatea romaneasca isi manifesta elitismul ridicol, mai ales a celor care se auto-definesc ca artisti, ramanand in dosul unor filtre si conceptii, ci a ramas o tentativa sincera a unor oameni de a invata ceva nou menit sa fie transmis mai departe altor oameni.

Adrian Mihai