teodor graur on Sat, 5 Aug 2006 09:43:05 +0200 (CEST) |
[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]
[Nettime-ro] recomandare |
Proiectul "TREZOR AFECTIV" de Vasile Muresan - Murivale poate fi vazut la galeria "ARTIS" (Teatrul National), incepand din 10 august 2006. (Deschidere: joi, 10. 08. 2006, orele 18.00.) Va recomandam acest eveniment de importanta, dupa opinia noastra. Autorul continua, in forme noi de instalatie, sa "utilizeze" arhiva fotografica cu artistii (oamenii) din Romania, constituita, in timp, prin exercitiu asumat cu obstinatie. Astfel, proiectul initial "Cati artisti sunt in Romania?", prezentat in 2005 la "HT003 gallery", trecut, intre timp, printr-un stadiu de pictura - serie de tablouri de diferite dimensiuni, in care fotografia este tratata cu tuse de culoare si glasiuri, in mixed media, se intoarce la instalatie. Dupa faza numita "Camera uitata", la HTO, (in care subsemnatul am fost invitat sa efectuez o interventie, in colaborare), apare fireasca introducerea in "Trezor afectiv" a unor obiecte tridimensionale - mobilier, haine, acoperite de fotografii... chiar si elementul uman e invocat sub forma unor papusi grotesti. Sa ne amintim o serie din lucrarile lui Mihaltianu din anii 80, sau Edward Kinholz... Murivale si-a luat o sarcina: sa gestioneze "arhiva" (care creste, constant). A dovedit ca are capabilitatea necesara. A stabilit, de mult, o relatie afectiva cu obiectul in discutie, ceea ce constituie baza demersului artistic, si in arta contemporana. Mai are si calitatea de a trata doua medii diferite - pictura si instalatia - cu constiinta ca apartin unor domenii diferite ale artei, si deci, nu se pot juxtapune, in majoritatea cazurilor. Lucru rar, mai ales la unul care a facut cariera de pictor pana in prezent... Despre aceasta, insa, vom vorbi cu alta ocazie. Teodor Graur --------------------------------- Yahoo! Music Unlimited - Access over 1 million songs.Try it free. _______________________________________________ Nettime-ro mailing list Nettime-ro@nettime.org http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro --> arhiva: http://amsterdam.nettime.org/