[Nettime-ro] Vernisaje la foc automat à la Giotto Doichita .. in Montreal

[Florian LIBER <chicmetropolitan@yahoo.com>]

Â
Vernisaje montrealeze la foc automat à la Giotto Doichita
Â
Daca luam autubusul 80 din centrul Montrealului spre nord, ajungem la o papetarie de cartier ascunsa privirilor trecatorilor grabiti. Pe acolo trece unul din personajele principale ale naratiunii, un om cu ambitii culturale subite. Se numeste Cata economistu' si intra in acea papetarie sa-si cumpere pixurile, formularele si facturile necesare meseriei. Papetaria cu pricina, numita Nota Bene (N.B.), este o locatie intretinuta nu cu bani multi si detine un spatiu de inchiriat la etajul I unde ajungi urcand o scara metalica veche si ingusta. Acolo a fost un spatiu de depozitare, acum dezafectat si inchiriat cu luna expozantilor de tipul artistilor amatori in general. Pe Web site scrie ca exista o galerie de arta, nu negam, dar dupa scurte cercetari am aflat ca nu face parte din asociatiile profesioniste, nu e sustinuta sau recunoscuta de organismele oficiale din domeniul artelor vizuale. Vanzatorul din papetarie zice ca rareori galeria mai sporeste
 veniturile buticului, ar merge mai bine sa faca un depozit doar ca scara de metal e prea ingusta pentru marfa voluminoasa si structura putin subrezita. In aceasta locatie adecvata, dintr-o revelatie culturala, Cata economistu' s-a gandit sa organizeze un vernisaj de amploare unui alt personaj important si anume artistul Giotto Doichita, protagonistul de marca al show-lui nostru nord americam (au si sters New York-ul, Chicago sau Toronto de pe harta). Astfel, de la o zi la alta, economistu' avanseaza la titlul de curator si comisar de expozitii reusite. Il vom numi de acum inainte nea Cata curatoru'. Â
Â
Pe scurt, curatoru' rezerva spatiul de inchiriat de la etajul I al galeriei pentru vernisajul lui Giotto, negociaza din nostalgie economista un comision de 30% din vanzari care ar reveni papetariei. Deci la pretul tabloului se adauga aceste procente ce revin firmei Nota Bene. Giotto descurcaret, face rost de banii de avion necesari lui ca persoana fizica cu ajutorul unor fundatii romanesti, trimite apoi in Canada tablourile par avion (din banii lui de data asta, aici nu a mai primit sponsorizare, il costa enorm, era mai ieftin cu vaporul) si ajunge la Montreal unde gazda ii va fi chiar vestitul nea Cata curatoru', fost economist pana ieri si amic de scoala generala. Pe mine ma suna la telefon in Montreal sa-mi spuna de isprava, ca va avea un vernisaj la o galerie (la o data necunoscuta inca), imi pomeneste si numele ei, nu o cunoaste nimeni, apoi imi spune ca e de fapt o librarie dar recunoaste ulterior ca e o papetarie de cartier cu un spatiu
 expozitional. Toate astea in decurs de 10 minute.
Â
Organizarea este impecabila, anonimatul perfect adica totul e aranjat pentru ziua vernisajului ce are loc pe data de 3 septembrie 2009. La vernisaj stupoare, nici un afis sau tablou in vitrina, vanzatorul serveste pe cineva in papetarie iar la etaj se vede numai Giotto ciufulit si disperat. Peretii goi, o teava ce strabate incaperea de care se atarnasera cateva zeci de lanturi de toaleta cu carlig pentru lucrari, nu se vede nici un tablou iar in fundal intrezarim o usa cu grilaj de fier si zeci de cutii de carton in spatele ei, cateva umerase si o masina stricata de curatat haine. ÂLucrarile ii erau blocate inca din 27 august intr-un birou de posta din cartier si nu stia in care. Zapacitul o fi gresit adresa, o fi incurcat formularele la posta, cert este ca de abia dupa opt zile le-a gasit cu ajutorul unui postas milos. Â
Â
Dupa esecul vadit al primului vernisaj si absenta totala a publicului, a presei sau a unui critic de arta, curatoru' cel experimentat are isteata idee al unui al doilea vernisaj ce a si avut loc pe 10 septembrie; de data aceasta cu tablourile atarnate de lanturile respective, cu anunt intr-un ziar local romanesc ( unul dintre cele 4 montrealeze publicate in romana), cu public restrans dar ales format din cativa romani Âdintre care niste rude indepartate si fosti vecini ai gazdei lui Giotto. Au mai venit o organizatoare de cursuri pentru copii care mai scrie pe la o publicatie romaneasca electronica, o colaboratoare la o foaie trimestriala, mai mult de literatura, apartinand unei fundatii romanesti obscure, o alta artista amatoare cu nume de sampon care bantuie pe la vernisaje (poate o ia cineva in seama) si cativa gura casca prin buticul de la parter (nu au mai urcat la etaj, nu le inspira scara incredere). In plus a mai ajuns si un prieten de-al lui
 Giotto, fost coleg de liceu. Nu a venit nici un reprezentant de-al unei galerii profesioniste, nici un critic de arta, nici un reprezentant al organismelor sau institutiilor oficiale specializate pe arte vizuale (sunt mai multe), nici un client. Nu s-a vandut nimic. Buna strategie si organizare! â mai buna decat prima data in orice caz. Din nou un anonimat perfect si un dezinteres cvasitotal pentru creatia artistului nostru. 
Â
Intr-o metropola culturala ca Montreal, cu artisti profesionisti cunoscuti la nivel federal ori international, cu galerii de calitate, cum gasesti in multe metropole din lume trebuie sa te prezinti altfel, mai pregatit Â(nu spun ca nu exista si aici spatii pentru amatori sau debutanti, artizanate cu suveniruri). In primul rand, calitatea tablourilor lui Doichita ar fi trebuit sa fie ameliorata (nu ne intereseaza conceptul, treaba lui), tehnica ar fi trebuit sa fie mai desavarsita, apoi tematica mai aprofundata. Nu poti sa mergi peste ocean sau aiurea in lume cu tablouri facute pe banda (Giotto zice ca are in Romania peste o suta), uitate la posta, realizate cu vopsele ieftine si impanate cu rame usor dezbinate. In concluzie, cu cantitate si hei rup nu patrunzi pe o piata serioasa. 
Â
L-am intrebat de ce a cheltuit atatia bani aproape degeaba, de ce a venit pana la MontrÃal si nu a facut mai nimic, el care zicea ca e printre cei mai tari artisti din Arad â o alta afirmatie gratuita si fara substanta. La MontrÃal a trecut neobservat si necumparat. El mi-a martusit sincer ca a venit in Canada ca sa viziteze America, pentru a-si polei cu aur CV- ul in primul rand si apoi sa se laude la aia din Arad, sa le fie ciuda la toti pe el plus alte injuraturi. Excelenta atitudine de artist! La toate astea s-a adaugat si organizarea mediocra a curatorului Nea Cata, capacitatea limitata de comunicare orala si atitudinea artistului, calitatea aproape modesta a panzelor si nu a conceptului. In continuare, cuplul fermecat artist â curatoru' trimite o invitatie pe Internet cu greseli de ortografie in titlu: au scris "vernisage" cu un singur s in loc de "vernissage" cu doi s cum se scrie in franceza desi comunicatul lor era in engleza. Confuzie
 grozava, ce mai. Nu au stiut nici ca in in engleza se spune opening. In fine, un jurnalist de aici arunca asa ceva la pubela de gunoi sau sterge mesajul (are cateva zeci de triat pe zi). 
Â
Expozitia lui in loc de trei saptamani tine numai 6 zile lucratoare pentru ca trebuie sa se intoarca acasa. Ce va face in continuare triumfalul Giotto Doichita? Ce se va alege de lucrarile sale? nu s-a interesat nimeni de ele iar transportul din Canada in Romania costa scump, daca iar alege avionul sa le trimita acasa. Il va tine in continuare pe nea Cata comisar de expozitii reusite? Asta e o buna intrebare. 
In final, trebuie sa fim optimisti. Cu noul sau CV aurit, el crede ca va accede la pole position in arta aradeana, poate va primi si un post in invatamant sau isi da un master ori doctorat in management artistic. Oricum, cine mai reuseste doua vernisaje la foc automat, unul cu tablouri cei drept, la aceeasi papetarie, la acelasi etaj Âsi in decurs de o saptamana? ÂCurat iesit din comun. A avut si un noroc orb cu ajutorul amicului sau nea curatoru' caci altfel nu ar fi realizat o asemenea performanta demna de invidiat. 
Â
Florian Liber
artcontemporain, Montreal, MMIX


      
_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/