Office DanaARTGallery on Wed, 3 Aug 2016 20:16:51 +0200 (CEST)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] In camp electric III, rezidenta de arta la Conacul Otetelisanu


REZIDENȚA « ÎN CAMP ELECTRIC » DEVINE UN PROGRAM INTERNAȚIONAL

 


EVENIMENT. Fundația "Domeniul Otetelișanu", în parteneriat cu DanaArtGallery, Arts United și Asociația Help Autism, anunță cea de-a treia ediție a proiectului "În câmp electric", program derulat în cadrul seriei de rezidențe dedicate mediului artistic și industriilor creative, inițiată și găzduită de Conacul Otetelișanu. Evenimentul se va desfășura în perioada 8-15 august, la Conacul Otetelișanu din Benești, un sat aflat la 40 de kilometri de Craiova.

 

ÎN CÂMP ELECTRIC. Ajuns la cea de-a treia ediție, proiectul «În câmp electric» devine unul internațional, cu artiști invitați din România, Germania și Norvegia. Șapte pictori au fost invitați să imagineze povești în casele încărcate de istorie, odăile în care își imagina lumea un vizionar ca Petreache Poenaru sau locul în care desena, cândva, Constantin Lecca, artistul care-și adjudeca, pe la 1800, meritul de a fi fost primul de pe aceste meleaguri care îndrăznea să picteze icoane în stil occidental sau primul care, alături de boierii Otetelișeni, a tipărit reviste și cărți la Craiova. Printre pictorii invitați anul acesta se numără Ekaterina Mitichkina și Thomas Richter din Germania, Manuel Portioli din Norvegia, alături de Magdalena Pelmuș, Bogdan Pelmuș, Daniela Zbarcea și Aurel Tar din România. «În câmp electric», rezidență dedicată artelor vizuale contemporane, a găzduit, la edițiile precedente, artiști importanți din România, alături de o serie de pictori francezi, printre care Franz Gallo și Marie Helene Fabra. Cea de-a treia ediție a acestui program este dedicată picturii și tehnicilor mixte. Artiștii vor fi provocați să folosească medii diverse de exprimare, de la pictură și colaj, până la foto sau video, într-un discurs vizual personal. « În câmp electric III » își propune să fie o platformă de interacțiune între artiști din diferite țări, păstrând printre obiectivele asumate și pe acela de a promova istoria României, prin poveștile Conacului Otetelisanu, și impactul Fundației « Domeniul Otetelișanu » în viața culturală românească.

 

• Comunicare acestui eveniment se face în beneficiul Asociației Help Autism, pentru ridicarea gradului de conștientizare cu privire la copiii afectați de tulburări din spectrul autist și în vederea dezvoltării unor programe naționale coerente de diagnostic și reintegrare socială dedicate.

 

• Pentru o rezidență de pictură, Asociația Helpt Autism este sprijinită de Editura Spiritus Collegium, prin colecția Kids Philosophy Education, o serie de publicații inspirate, destinate copiilor care, pe lângă bucuria de a citi, doresc si informație esențială pentru educare și formare. Volumele din această serie pot fi cumpărate de la chioșcurile de ziare și din librării.

 

• O parte dintre lucrările realizate în cadrul acestui program vor fi incluse în Colecția Otetelișanu, tablourile urmând să fie expuse în cadrul unui eveniment unic, care va avea loc la Galeria Odeon din București.

 

• La finalul programului, va fi organizată o licitație online pe platforma Lavacow, prima casă de licitații online europeană dedicată artelor emergente. Un procent din banii obținuți în urma acestei licitații vor fi donați asociației HelpAutism din România.

 

Conacul.com. În casa Otetelișenilor de la Benești s-a născut Petrache Poenaru, membru titular al Academiei Române, fondatorul colegiilor naționale din București și Craiova. Probabil că cei mai mulți îl cunosc, însă, mai degrabă drept inventatorul tocului cu rezervor, brevetat la Paris și Viena în 1827, sub complicatul nume de "condeiul portăreț alimentându-se el însuși cu cerneală". Păstrând tradiția boierilor Otetelișeni, vizionari, deschizători de drumuri și filantropi, Fundația "Domeniul Otetelișanu" a găzduit în ultimii ani zeci de rezidențe dedicate lumii creative, reunind unii dintre cei mai importanți artiști români și europeni. Printre proiectele derulate sub această cupolă, amintim programul « București. Bloc. Cetate", proiect documentar dezvoltat pentru recuperarea arhivei arhitectului Ion Mincu și finalizat cu o serie de conferințe și un film despre clădirile iconice ale realismului socialist din București. O extraordinară poveste despre o arhivă pierdută și recuperată și despre arhitectura stalinistă a Capitalei. Tot în programul acestui an, Conacul Otetelișanu a găzduit programul internațional « Marele Libertinaj Est European » - proiect care a reunit realizatori de bandă desenată din șase țări europene.

 


Lavacow.com este prima casă de licitații exclusiv online din România și singura casă de licitații la nivel mondial cu un focus pe arta contemporană din Europa de Est. Lansată în mai 2014, platforma Lavacow.com și-a propus să revoluționeze piața de artă. Singularitatea conceptului Lavacow constă în "The Revolutionary Auction Room" ce permite utilizatorilor să simuleze online experiența reală dintr-o sală de licitații. Fiecare utilizator își poate personaliza prezența printr-un avatar animat (personaje pline de caracter create de artistul de benzi desenate Alexandru Ciubotariu - Pisica Pătrată), poate folosi un alias și afișa public țara sa de proveniență. Licitațiile Lavacow au loc cu o frecvență lunară.

 

HelpAutism. Înființată în anul 2010, Asociația Help Autism face eforturi pentru a răspunde nevoilor de recuperare şi de integrare a copiilor diagnosticati cu tulburare de spectru autist atât prin dezvoltarea de programe gratuite de evaluare și diagnosticare timpurie precum și prin sustinerea financiară în procesul terapeutic, îndrumarea și consilierea părinților în cadrul workshop-urilor gratuite precum și instruirea cadrelor didactice din învățământul de masă. Astfel, la 6 ani de la înființare, activitatea asociației înseamnă peste 100,000 de ore de terapie oferite celor 350 de copii susținuți în programe terapeutice personalizate în cele 7 centre sau la domiciliu și mai mult de 1000 de cadre didactice instruite în cadrul cursurilor gratuite pentru a facilita integrarea copiilor în învăţământul de masă.

 

Donațiile pentru această asociație se fac în contul nr. RO05BACX0000000843775000, deschis la Unicredit Bank, sucursala Dristor.

 

Parteneri: Fundația "Domeniul Otetelișanu", Arts United, DanaArtGallery, Lavacaw, HelpAutism

 

 

Daniela Zbarcea

Curator 

Tel. 0724 271 723 

www.danaartgallery.ro 

https://web.facebook.com/Rezidenta-de-arta-In-Camp-Electric

 

_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/